Oamenii s-au adunat în centrul Sibiului încă de la ora 18, deși inagurarea Târgului de Crăciun era anunțată pentru ora 19, iar sute de turști și sibieni au dat un tur al Pieței Mari, unde sunt peste 80 de căsuțe cu produse hand-made, prăjituri, vin fiert și alte obiecte ce pot fi oferite cadou.
Potrivit organizatorilor, ediția din acest an a Târgului de Crăciun de la Sibiu aduce un sistem de proiecție nou pentru România, care va face ca toate clădirile istorice din Piața Mare să fie inundate de lumini care redau scene de Crăciun.
„Avem un sistem de proiecție nou pentru România. Practic sunt mii de metri pătrați de proiecție ce va inunda locația cu scene de Crăciun. La prima ediție nici măcar nu ne gândeam ce va fi peste zece ani. Atunci a fost primul târg tradițional din România. De atunci s-a dezvoltat și este, probabil, cel mai mare de la noi din țară. Cu ajutorul proiecției de anul acesta încercăm să îi transpunem pe toți cei ce ajung în Piața Mare într-o atmsferă de basm de iarnă, cu zăpadă. Veți vedea diverse culori și scene care ne vor duce instantaneu în atmosfera de iarnă”, a declarat, vineri seara, pentru presă, Adrian Drăgan, organizatorul Târgului de Crăciun.
Potrivit lui Drăgan, anul acesta în centrul Sibiului sunt peste 80 de căsuțe, pentru vizitarea cărora o persoană petrece cel puțin două ore.
„Avem și cel mai mare număr de căsuțe. E interesant cum atâția oameni din atâtea locuri ale țării sunt aici încă din prima zi. Și au venit oameni aici special pentru acest eveniment. Eu am încercat azi să mă uit la toate căsuțele și mi-a luat cam două ore. Cred că cineva care chiar caută un cadou îi va lua cel puțin o zi. Asta e ceea ce vrem să le oferim celor care vin aic : să petreacă cel puțin o zi în Târgul de Crăciun pentru că sigur vor găsi ceva care să le placă”, a mai spus Adrian Drăgan.
La momentul în care în Piața s-a aprins iluminatul festiv a luat parte și viceprimarul Sibiului, Corina Bokor, care le-a urat turiștilor și localnicilor „Sărbători fericite”.
„Inaugrăm împreună cea de-a zecea ediție a Târgului de Crăciun, grație căruia intrăm în atmosfera sărbătorilor de iarnă, atât noi, sibienii, cât și oaspeții noștri. Mă bucur să vă transmit să aveți sărbători fericite, multe bucurii iar sufletul dumenavoastră să fie însoțit de lumina pe care împreună o vom aprinde în aceste momente”, le-a spus viceprimarul Sibiului, Corina Bokor, celor peste 10.000 de oameni prezenți la deschiderea Târgului de Crăciun.
Totodată, la aprinderea iluminatului festiv a participat și dr.H.C. Barbara Schöfnagel, din Atașatul Social al Ambasadei Austriei la București, care a spus că Târgul de Crăciun din Piața Mare este cel mai frumos și apreciat fin Europa.
„În urmă cu zece ani am deschis împreună cu primarul orașului de atunci, Klaus Iohannis un târg de Crăciun aici, la Sibiu. A devenit unul dintre cele mai frumoase și apreciate târguri din întreaga Europă. Observ că în tot acest timp a devenit tot mai atrăgător. Cu siguranță și în acest an vă veți bucura aici în Piața Mare de sărbători. Vă doresc multă bucurie și multă voie bună la Târgul de Crăciun de la Sibiu. Sărbători fericite”, le-a spus celor prezenți, Barbara Schöfnagel.
Prima ediție a Târgului de Crăciun din Sibiu a avut loc în 2007, când Sibiul era Capitala Culturală Europeană și a reprezentat un proiect pilot, întrucât tradiția acestui tip de eveniment nu exista în țară.
Prima ediție a fost pusă pe picioare de către Barbara Schöfnagel, Atașat Social al Ambasadei Austriei la București, împreună cu Primăria Municipiului Sibiu, iar la început au fost montate în Piața Mare 38 căsuțe.
Din 2007 până în prezent, fiecare ediție a adus noutăți și atracții, precum Atelierul lui Moș Crăciun, vizitat în fiecare an de peste 3000 copii care fac rezervări cu o lună înainte de inaugurare; Parcul lui Moș Crăciun, un parc de distracții pentru copii în centrul căruia stă un carusel construit special pentru acest eveniment; proiectul de city-break pentru evenimente, care a reprezentat o noutate în domeniu, făcand ca aproape orice hotel și pensiune din zonă să ofere un pachet atractiv special pentru a vizita Târgul de Crăciun din Sibiu.
SURSA FOTO: www.facebook.com/sebastianmarcovici.vonhuet